Diana Stoleru

Desigur, am gasit-o la Ionut, acolo unde obisnuiesc sa mai dau cate o raita sa vad ce mai fur. E un fel de pod cu gemuri bune .

Luati de va delectati:

In the suburbs, I
I learned to drive
And you told me I'd never survive
Grab your mother's keys, we're leaving

You always seemed so sure
That one day we'd fight in
In a suburban war
You put it down against mine
I saw you standing on the opposite shore
Nobody down, the first bombs fell
We were already bored
We were already, already bored

Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling
Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling again

The kids won't be so hard
In my dreams we're still screaming
Running through the yard
And all the walls that they built in the 70s finally fall
And all of the houses they built in the 70s finally fall
It meant nothing at all
It meant nothing at all
It meant nothing

Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling
Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling into the night

I just can't understand
How I want a daughter while I'm still young
I want to hold her hand
Show her some beauty
Before this damage is done
But if it's too much to ask
If it's too much to ask
Send me a son

Under the overpass
In the parking lot we're still waiting
It's already passed
So move your feet from hot pavement
And into the grass
Cause it's already passed
It's already already passed

Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling
Sometimes I can't believe it
I'm moving past the feeling again

I'm moving past the feeling
I'm moving past the feeling

In my dreams we're still screaming
We're still screaming
We're still screaming

Prima caseta audio pe care am primit-o in viata mea avea mult Clapton pe ea. Cerusem cuiva sa ma ajute sa iau niste muzica de la Radio Galati. Spirit intreprinzator, mi-am santajat mama sa mearga sa o ia de la radio, sa nu trebuiasca sa explic prea multe despre varsta mea de atunci. Cum castigasem un concurs cu premiu in pizza,  am dus-o pe mama Stoleru la pizza drept multumire. Si am lucrat-o la psihic cu o caseta pe repeat timp de vreo 3 saptamani.

Cum azi e si ziua in care eu lipsesc la intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului, ii urez colegului care a ras de mine pe atunci distractie maxima.  Sper ca a crescut un pic de atunci   Ah, si mi-e ciuda ca nu-s acolo sa rad eu de el, dar incerc sa ma consolez cu pozele de la concertul Clapton & Winwood de aseara.

Mai pe seara facem niste limonada delicioasa la Streetdelivery,  in caz ca vreti sa va intalniti cu aia de organizeaza intalnirea de  clasa dupa 10 ani si apoi lipseste de la ea…

Ma tot gandesc cum ar fi daca as putea transforma Ateneul intr-o sfera care sa se invarta in ritmul muzicii dinauntru. Sa ma pot lipi, cand doresc, de oricare din portiunile lui interne si sa ma odihnesc cand pe harpa, cand pe inscrisuri, cand sa imbratisez candelabrul. M-as roti asa muuult si cand as avea chef sa socializez, as deschide o mica trapa si v-as lasa sa intrati si sa va minunati, sau as iesi eu si m-as da ca pe tobogan pe ceea ce numim acoperis.

Ce mi-ar placea ca, uneori, sa nu fiu prizoniera gravitatiei…

PS: A fost Gala Societatii Civile 2010. Sunt tare fericita in seara asta. Nu doar pentru o recunoastere, ci asa, eu cu mine. Si mai sunt fericita pentru ca am primit un cadou minunat. Va fi TEDxBucuresti, si-mi voi sufleca manecile in el, cu o dragoste teribila.

Dupa  cum vedeti mai jos exista si avantaje in a nu avea un DSLR, ci un compact destept.  Am reusit sa fac niste poze la AC/DC, iar intorcandu-ma sa-mi caut prietenii, am dat de niste chinuiti de oameni, parlamentari sarmani. Bietii de ei, neavand bani sa-si ia bilet la concert, si-au luat scaunele din birourile Casei Poporului (da, a poporului!!!), copiii, nevestele, cateii si purceii si s-au asezat la balcon pentru a-l vedea pe Angus cum le arata fundul. Sper ca l-au vazut bine. Nici tunurile alea de pe scena nu erau indreptate gresit. La o calibrare mai atenta, am fi putut suna Hell’s Bells…. Poate data viitoare.

Black Ice Tour e o chestie uriasa.  Mi se invarte si acum in minte imaginea cu ploaia de bucatele de hartie calc peste noi.

AC/DC, We Salute You!!

In taxi-ul ce ma purta catre Opera ieri seara am experimentat cum e sa-ti sara tabla de pe masina de la basii agitati la refuz de vecinul de trafic. Asezarea la semafor devine, evident, o chestiune ce tine de strategie. Daca nu ai masina blindata, cocalarul din dreapta are sanse sporite sa-ti induca o stare nepotrivita cu ceea ce ai tu de facut. Si eu ma duceam …vezi, Doamne…la Opera!  Taximetristul mi-a intins o hartie la destinatie, rugandu-ma sa-l sun cand voi avea nevoie, caci, uneori “ii place sa creada ca isi alege clientii”. Datorita lui am scris acest intro.

***

Avea dreptate Cristi cand mi-a spus ca daca vad “Evgheni Oneghin” voi avea o seara castigata. O desfasurare de forte fantastica, costume exceptional de frumoase (nu e prima oara cand vad asta la Opera Nationala), muzica interpretata magistral (in limba rusa). Cam tot ce te-ai astepta sa vezi intr-o seara la Opera, oriunde in locurile pe care le asociezi cu civilizatia. Te asezi intr-un scaun si ridici privirea catre o bijuterie de sala plina ochi de oameni cu care ai dori sa schimbi o vorba. Unii dintre ei (un numar insemnat, din cate am constatat) sunt straini. Nu vorbesc romana si e putin probabil sa inteleaga rusa, dar n-am de unde sti asta…Titrarea e in limba romana, iar unii au norocul de a avea un “traducator” care le explica actiunea. Restul…e muzica.

Opera Evgheni Oneghin imbina scrierea lui Puskin cu muzica lui Ceaikovski – un roman in versuri ce  merita niste note pe masura. Am ramas uimita sa vad cata forta au avut doamnele Iulia Isaev, Maria Jinga, Ana Maria Comsa, Ecaterina Tutu, sustinanad o opera care a durat aproximativ trei ore (cu tot cu pauze, dar totusi!).

Multumesc Iyli pentru invitatii si pentru ca m-ai cadorisit fix pe mine cu ele.

A, dupa opera, sa nu cumva sa va dea prin cap sa mergeti sa mancati in locuri centrale, lasandu-va bunurile pe marginea scaunelor! Am prins aseara un hot, dar asta nu inseamna ca le-am diminuat prea tare numarul. Unde-i pistolul lui Oneghin cand ai nevoie de el?…

De ieri pana azi am inserat in playlist doua melodii  in franceza. “Alors on Danse” e primita de dimineata (multam, Ionut!)  si are niste versuri atat de faine incat chiar e cazul sa le asculte mai multa lume.  Voila:

Qui dit étude dit travail,
Qui dit taf te dit les thunes,
Qui dit argent dit dépenses,
Qui dit crédit dit créance,
Qui dit dette te dit huissier,
Oui dit assis dans la merde.
Qui dit Amour dit les gosses,
Dit toujours et dit divorce.
Qui dit proches te dis deuils car les problèmes ne viennent pas seul.
Qui dit crise te dis monde dit famine dit tiers- monde.
Qui dit fatigue dit réveille encore sourd de la veille,
Alors on sort pour oublier tous les problèmes.
Alors on danse…
Et la tu t’dis que c’est fini car pire que ça ce serait la mort.
Qu’en tu crois enfin que tu t’en sors quand y en a plus et ben y en a encore!
Ecstasy dis problème les problèmes ou bien la musique.
Ca t’prends les trips ca te prends la tête et puis tu prie pour que ça s’arrête.
Mais c’est ton corps c’est pas le ciel alors tu t’bouche plus les oreilles.
Et là tu cries encore plus fort et ca persiste…
Alors on chante
Lalalalalala, Lalalalalala,
Alors on chante
Lalalalalala, Lalalalalala

Alors on chante
Et puis seulement quand c’est fini, alors on danse.
Alors on danse
Et ben y en a encore

Am primit teme, şi nu le-am făcut la timp. “Pedeapsa” mea…magnolii in dar…de la Mache (in imaginea alăturată). Azi execut o leapşă pe sufletul meu, şi o dau mai departe unui prieten drag, lui Ciprian, care face cumva ca amprenta locului său să se traseze şi prin muzica ce însoţeşte un ceai.

Mache, fii anten! (că eşti masculin) — tot ce am strâns mai jos e de mare preţ pentru mine, aşa ca alegi tu una din muzicile astea şi ma înveţi să o zdrăngăn la chitară, să nu rămân copac când vine vorba de cântare, da?

Esti barbat sau femeie? I wish I cared

Fa-ti o scurta descriere: You’ll Never Get Over Me

Cum te simti? Forever Young

Descrie locul unde traiesti in prezent East of the Sun, West of the Moon

Daca ai putea sa mergi oriunde, unde ai merge? Foot of the Mountain

Modul de transport favorit Stay On These Roads

Cel mai bun prieten?Love of My Life

Tu si cel mai bun prieten sunteti Honey and the Moon

Cum este vremea? Blame It on the Weatherman

Perioada favorita din zi Early Morning

Daca viata ta ar fi o emisiune TV, cum s-ar numi? The Sun Always Shines on TV

Ce este viata pentru tine? Everyday

Relatia ta Take on Me

Teama ta Hard to Concentrate

Care este cel mai bun sfat pe care il poti da? Heaven out of Hell

Cugetarea zilei Hunting High and Low

Motto-ul meu Love Story Meets Viva la Vida

Acum fix o saptamana il primeam pe Vladut. Inainte de  asta, primisem cea mai faina oita portocalie ever.  Apoi mi s-a incarcat saptamana de alte martisoare, dar ultimul – cel din seara asta- chiar imi era necesar, si eu nu stiam. L-am primit cu un “bine , mergem”  obosit, ca si cand ii faceam o favoare.

Daca n-ati amortit sub troienele din luna martie, in seara asta ar fi fost doua locuri interesante unde sa va aflati: la Tarot, unde Hadean a gatit pentru Daniel, sau la concertul lui Jean Luc Ponty, de la Sala Palatului.

Despre cina-martisor a  lui Hadean a scris Marie Jeanne aici.

Ponty a fost darul meu din seara asta, facand sa sune ireal vioara lui albastra Barcus-Berry.  19 ani de muzica il leaga de basistul Guy Nsangué Akwa, care pare a avea fericirea in maini. Pianistul William Lecomte si bateristul Pierre Francois Dufour fac solo-uri impresionante. Asa am ajuns sa ascult ceva ce se incheaga foarte bine, desi, prin definitie, e fruct de improvizatie studiata:

In ultimele saptamani am inteles multe lucruri pe care am evitat sa le inteleg o vreme indelungata.  Fara sa ma scuz, atitudinea mea e de autoconservare, caci nu poti sa asculti raul si sa ti se para muzica, indiferent cata imaginatie ai investi in procesul asta.

Am  aflat astazi, printr-un e-mail de la organizatori, ca evenimentul Mozart Rocks de anul acesta este dedicat Asociaţiei Telefonul Copilului.  Mi-a venit in minte povestea unui copil, citita aici.

Daca din o seara de muzica (buna!) se poate schimba viata unor copii,  nu mai e nimic de comentat.