Vis-a-vis de “gradinita” mea e “gradinita” lui George Zafiu. Am descoperit-o uitandu-ma la dreapta, intr-o dimineata. Mi-am dorit sa vad si eu ce jucarii au si in seara asta l-am vazut pe Smiley la Europa FM in garaj.

I’ve been roaming around…Ireland

Anul asta, ziua mea a primit si o excursie in Irlanda.  N-o sa ma apuc sa scriu de ce simt ca a fost calatoria anului. Dar incep sa cred si mai puternic in “laws of attraction”

(More Photos)

*disclaimer, din capul locului: aceasta nu este o postare despre marketing, ci despre o experienta.

Am avut, de curand, o discutie foarte interesanta despre felul in care se prezinta marketerii la interviu.

Doamna cu care discutam imi povestea ca isi pierde vremea daca invita  marketeri la interviu, intrucat vin niste “fatuci” care incearca sa-si manipuleze interlocutorul, umflandu-si “experienta” ca pe camera de bicicleta. M-am gandit ca singurele doua motive ptr care cineva face asta sunt: 1. disperarea de a obtine un job si/sau 2. lipsa de educatie (a se citi  si etica) si de experienta de munca.

****

Eu sunt genul de om care aloca multa incredere. Am vazut cum functioneaza stimularea pozitiva asupra unor indivizi carora nu li se dadeau sanse.  Ascultand-o pe Dana si reflectand la o experienta anterioara, mi-am dat seama ca am devenit mai rezervata cu recomandarile. Azi as avea incredere sa recomand doar doi oameni pentru o pozitie de marketing, desi cunosc zeci. Cam trist.

Cu toate ca discutia de ieri avea ca subiect marketing-ul unei companii de vaza, sunt sigura ca umflatul muschilor la interviu se aplica si in alte domenii. Ma intreb daca oamenii astia isi dau seama ca-si asuma (odata angajati de vreun HR nepriceput) niste responsabilitati pe care nu le pot indeplini, ca ulciorul merge la apa pana in trei ori? Ceea ce lasi in urma incepe sa conteze, mai ales daca are o corespondenta online.

Unii recrutori vad oameni bazandu-se doar pe recomandari. Anterior as fi blamat o astfel de practica, intrucat scoate din joc oamenii cu potential, lipsiti de experienta.  La un anumit nivel, insa, important este sa faci o tura cu bicicleta in vazul tuturor, nu doar sa umfli roata. 

****

Nu am pretentia ca inteleg piata romaneasca d.p.d.v. marketing, dar o suma de notiuni se aplica generic, altfel nu era Kottler asa bine vandut la Gaudeamus.  Observ ce se marketeaza in online si ma intreb daca numele mari din publicitate isi angajeaza juniori pe post de creative. Adica…sigur niste ganditori luminati au dat cu bifa peste reclame cu maximieni, catene si romani deveniti destepti doar in google!

****

Doamna cu care m-am intalnit a urcat  in topul listei mele de profesionisti in Talent Acquisition, incepand de ieri.

Învăţ cum se toarnă porţelanul în forme, din povestirile lui Bogdan. Spune că materialele din vestul ţării sunt mai bune calitativ, motiv pentru care multe ateliere se află acolo. El doar pictează, cînd nu e profesor de liceu. Mi-a dat două pensule şi nişte codiţe de pensule, ascuţite. Îmi usuc rodul muncii cu uscătorul de păr şi ma apuc să-i scrijelesc mesaje. Greşesc mult, dar ştiu să repar şi nu se uită nimeni strîmb la mine. Mă simt ca la 5 ani, doar… mai bine.

Am petrecut cam 3 ore în atelierul Wagner Arte, desenînd viitoarea gazdă a ceaiului meu. Marţi intră la cuptor, pentru 12 ore. Joi, cînd o iau acasă, îi mai fac o poză, de produs finit.

Summertime

Azi mi-a dat Marinela lectia de care aveam nevoie: “sa nu te doboare nimic si sa inveti de la oricine !”

Ma gandeam la gluma aia cu recrutarea pe timp de criza, cand HR-ul arunca juma’ din CV-uri la cos, pe motiv ca “astia si-asa n-ar avea noroc”. Ce pierdere ar fi ca in jumatatea aruncata sa se afle si un CV care sa arate ca cele pe care le vad eu acum pe Orange Resume.

* nu e reclama platita, dooh!   Astia nici nu stiu de mine, nici nu cred ca citesc romaneste, dar sunt sursa buna de inspiratie.

Astazi am citit un articol pe The Straits Times (se poate accesa doar cu bani, BTW, dar am reusit sa obtin un scan al variantei hardcopy — click de 2 ori pe poza din link si se deschide mare si lizibil ), despre ceea ce se numeste Fertiloscopie. Procedura este executata la KK Women and Children hospital din Singapore, dar si mai aproape, in Franta, si e o diagnosticare (si posibila tratare ) a problemelor feminine ce pot fi cauza infertilitatii.  Fertiloscopia ofera o acuratete de diagnostic foarte mare, fara cicatrice, fara dureri (anestezia e obligatorie).

Cum stiu ca majoritatea romanilor se trateaza singuri, poate putem upgrada tratamentul auto-aplicat prin educarea pe internet:  daca tot decizi sa iei pastile de nebun(a), macar dai cateva click-uri in Google si afli daca exista alternative.  Sigur apar argumente pro si contra, in functie de multe criterii , si se numeste ca ei decizii mai avizate.

Acum vreo luna vorbeam cu o prietena apropiata despre cum am face noi un blog pe care sa punem hainele pe care nu le mai purtam si sa le vindem, iar banii sa se poata dona. Inca n-am renuntat la gand, imi trebuie doar rabdare sa pozez muntele de lucruri pe care l-as scoate din proprietatea-mi.
Intre timp, am facut research, sa prospectez si eu “concurenta” si am dat de un grup foarte fain: Freecycle.org.

Membrii grupului daruiesc sau cer obiecte, care unora le sunt de prisos, iar pentru altii reprezinta o necesitate. Partea si mai faina: no ads, no promotions, no spam. Doar reciclare, pure and simple.

Nu, nu e o idee romaneasca, ci e o preluare buna a conceptului “changing the world, one gift at a time”. In caz ca mai sunt chestii similare, de care nu stiu, as aprecia o tragere de maneca, desigur

http://www.bitdefender.com/site/view/our-story.html

From

*Au fost patru ani  (si jumatate) din viata mea.  Ar mai fi trebuit o jumate de cana, dar  n-am facut niciodata jumatati de masura

Eu nu prea am timp sa merg la cumparaturi. Iar daca pana acum n-am avut timp, banuiesc ca de luni incolo, cand trec intr-un stadiu de semi-antreprenoriat, nu exista “riscul” sa ma umplu de timp liber.  Statistic vorbind, sansele sa castig la loto si sa-mi petrec viata la mall, par mici

Revenind la gandul de asezat in pagina: lipsa de timp duce la cumparaturi pe internet. Simplu, elegant, eficient, livrare la botul calului. Partea  si mai faina este ca au inceput sa se promoveze mai bine afacerile pe care le visam eu, acum vreun an, in online-ul mioritic: atelierele.  Detin bijuterii de la Wagner Arte, posete pe care le creeaza prietena mea, Mihaela si nenumarate obiecte de vestimentatie unicat, cumparate tot de pe site-uri “de autor”.

In curand, voi detine si pantofi pe care mi-i fac singura, online, cam asa: se alege modelul de pantof, tipul de piele, culoarea, tipul de toc… si gata! Ii astept cuminte sa apara la usa mea:

Cu ocazia asta, am aflat mai multe despre business-ul lor online, de tip atelier:

My Lovely Shoes e lansat oficial de cateva zile, iar la site inca se programeaza.  Modelul Tatiana Marinescu a pozat cu pantofii Lovely pentru ilustrarea site-ului si a paginii de Facebook.  As zice ca au abordat un model de business bun, cu pierderi minime si eficienta crescuta.

Nu pot face o estimare de cate tipuri de astfel de afaceri online exista astazi in Romania, dar daca ele exista in numar mai mare, ma gandeam ca ar fi bine sa fie agregate undeva, ca experienta de browsing a clientului sa fie mai simpla. Eu fiind un client interesat, desigur  :)

L.E. : Site-ul My Lovely Shoes e functional si i se aduc imbunatatiri, mai ales daca sunt si recomandate/ sugerate de potentiale cliente