Diana Stoleru

E nesperat de bine sa fii castigator. Cu cat ne apropiem mai mult de suma aia uriasa, de 150 000 de Euro, simt ca am castigat foarte mult. Am castigat sentimentul ca oricine are zane, zani, ingeri pazitori…

Mihai Morar a fost cu noi la Timisoara, pentru licitatia de sambata trecuta. Astazi a facut-o fericita pe doamna Ana Maria Lupu, si pe noi. A rugat-o sa doneze niste banuti si pentru Daniel.

Ascultati aici discutia legata de donarea a o parte din banii castigati cuiva care are mare nevoie.

Suntem sanatosi, va spun. Se ridica ecoul unor oameni sanatosi la cap, care isi doresc o viata buna. Suntem in UE, va amintiti? Asta ar insemna ca ne respectam, pe noi insine, la fel de mult cum se respecta un german, un francez, un spaniol, un austriac… Ei or fi gandit-o altfel. S-or fi respectat la inceputuri ceva mai mult. E randul nostru sa recuperam si nu vad nici un motiv pentru care nu am reusi sa ne ajutam singuri.

Ma uit iara in urma…Fac recapitularea, sa vad ce am mai invatat. Am mai invatat ca nu voi sti niciodata cati prieteni am, pentru ca nu pot sti cat sunt de multi. Lumea e mare.
Am invatat si ca atunci cand spui ceva ce are sens, exista un ecou, uneori mai puternic decat strigatul initial. TEAMisoara este ecoul nostru, la fel cum Clujul este ecoul nostru.

Noi suntem aici, la Bucuresti, in centrul unei tari ce se uneste. M-a impresionat ceva de mi-au dat lacrimile

@nebuloasa @dianastoleru @draduta Speram sa apuc sa vad cum toti romanii trag impreuna pentru ceva sau cineva – ati unit Romania

Noi n-am facut nimic. Am trezit niste sentimente. Le aveam toti. Acum ne legam unii de altii sa le dam un sens. Am zis ca nu ne oprim la #draduta. Cazul lui Daniel a devenit un simbol al faptului ca putem salva mai mult de o viata. TEAMisoara se pune pe treaba, masoara si cauta solutii. Clujul ne intinde mana.

Avem nevoie de tot ce se poate da, atat cat se poate da, ca sa ne ajutam singuri.

Va multumesc ca sunteti acolo, ca va apucati sa scrieti ceva pe un blog, intr-un comentariu, ca donati, ca ne dati un telefon, ca spuneti prietenilor, ca sunteti mai multi decat si-ar fi imaginat oricine .

Cei care ma cunosc stiu ca imi plac zilele de nastere ca nimanui altcuiva. Ma bucur de ele mai abitir decat persoana direct vizata de adaugarea unui nou an la colectia personala. Stiti de ce? Pentru ca mi se pare cel mai potrivit moment in care sa-ti exersezi puterea de a(-ti) indeplini dorinte.

In curand e ziua Oanei, pe care am impins-o sa faca exercitiul ei de dorinte. Asta a iesit:

“Cum spuneai si tu… este un bun exercitiu sa ne dorim cate ceva. Ma uitam prin agenda si mi-am dat seama ca – pe langa detergent, paine, apa, ciocolata – imi mai trec si anumite prostioare pe care mi le doresc sau de care am nevoie. Deci… whislist sa fie!

- Un cactus dlagut. Incerc sa ma responsabilizez. Uit mereu sa ud florile pe care le am prin casa. Nu e pretentios, iar cu un nume adecvat… probabil ca nu ar suferi prea mult cu mine.

- Un mouse pentru laptop. Am unul, dar imi mananca nervii. N-am avut noroc cand l-am achizitionat.

- Casti sony pentru mp3 player. Sunt o imprastiata. Am dat cu ele de pamant, de birou si de alte obiecte, iar acum imi baraie ingrozitor. 

- Oua kinder. Fara numar. 

- Ochelari de soare gen “blues brothers” Stiu ca e iarna. Am pata pusa. 

- O esarfa MOV.

- Pace in lume, free Willy si politia animalelor 

Tot ce mi-am dorit anul acesta de ziua mea si de sarbatori… am primit. Prieteni dragi si faptul ca pot merge acasa de Craciun.

Pupiciozauri!

As fi vrut sa pot pune stampila langa fata unui taiwanez ce traieste in USA si e cel mai tare manager pe care l-am vazut vreodata in actiune. Stie de toate si intelege ce ii spui chiar si atunci cand nu stii sa exprimi prea bine ce vrei. E un tip pragmatic, tehnic, dar are un numar bun de cuvinte la purtator. Nu ti-e jena sa-l scoti in lume, sa vorbeasca cu presa, nu-i ies porumbeii din colivie niciodata. In orice incapere intra, lumea il respecta si ii da crezare. Nu “paraseste incinta”.
Insa…are ochii mult prea migdalati ca sa fie roman si e mult prea bine platit ca sa accepte job de presedinte in Romania.

Bun, deci cine vreau eu sa fie nu va fi.

De ce sa ma car la vot la 9 am, duminica, la consulat, in loc sa atarn la un croissant delicios parizian? Pentru ca am ajuns sa cred ca daca nu ma duc nici eu, aia care stau la tara si primesc pungi cu ulei, zahar si gaini contra vot, ar putea decide cum traiesc eu in urmatorii ani. Si eu nici macar nu ma voi fi bucurat de zahar, ulei si gaini…

Am ajuns la votul de frica. Nu avem ce alege, dar macar putem determina care e raul cel mai mic. Fiecare dupa judecata sa. Peste o vreme, cand vom constata ca iar am tras batul cel mai scurt din manunchi, nu ne vom blama ruralul si urbanul de prezentul luminos si de viitorul fosforescent, ci ne vom putea altoi, cu simt de raspundere, doua suturi in fund.

Asta e un fel de definitie tampitica a managementului: sa vrei sa schimbi ceva, sa iti asumi decizia, sa ii intelegi si sa-i suporti consecintele. Pentru ca cine nu vrea ceva, nu conteaza.
Eu zic sa mergeti la vot…

Nu va speriati, nu intentionez nimic grav. Sper ca nici altii nu intentioneaza nimic grav despre mine . Mi s-a cerut ceva insa, un fel de feedback form, asa ca ma pliez la cerere in stil corpo, pentru ca ..nooooi…suuuntem….niste profesionisti.
Nu stiu altii cum sunt, dar mie-mi pare un pic ciudat sa dau cu parerea mea peste oamenii pe care nu-i cunosc decat virtual. E ca si cand te-ai da cu un motor pe care il stii din review-uri si ti s-ar cere sa spui cum e stapanul lui.
Dar fie, omul are curaj, vrea sa stie ce se crede despre el.
Pai facem asa, ca tot e in trend chestia asta cu tinutul bilutelor in mana pentru votare:

Bile albe

- Are curajul sa ceara sa i se spuna in public ce se crede despre dansul. Chestie de caracter. Intamplata prima oara subsemnatei pe twitter
- E biker si roacher. Nu stiu nicio tipa careia sa nu-i placa roacherii care au ceva fain de povestit
- Ii place Australia. Ce situatie….Si mieeee!
- E amuzant. Reiese de aici. Roacher + amuzant = e bine
- Intelege ceva IT. Reiese de aici. Roacher + amuzant + IT savy = cool dude
- Are un twitter ID care m-a speriat cand mi-a dat follow. Si am zambit vreo 3 min intregi

Bile negre

– Se cam contrazice. Adica asa cu asa
- Actioneaza la sentiment in loc sa puna mana pe situatie
- Vorbeste o varietate de limba klingoniana, cred
- Habar n-are moldoviniesti, da’ iel asa sustini
- Relatie amoroasa problematica (?)
- N-are nicio poza cu sine online. Nici macar cu motoru’. Pai se poa’?

Si daca eu tot am prestat lista de mai sus in sambata mea, pe timpuuu meeeeeuuuu liber, invit sa mi se intoarca favoarea. Pe 2 roti!

M-am nascut in provincie si bine am facut. Am avut oracol, dar nu-mi amintesc neam ce-am facut cu caietul ala. Probabil se vor hlizi copiii mei cand il vor gasi, asa cum m-am amuzat eu la scrisorile de amor ale maica-mii, gasite pe la 14 ani.
In fine, cert e ca nu se mai gaseste Oracolul adolescentei mele de nerd.

Raspund, la branciul primit de la David, la Oracolul Internetics, mandra floare a dezvoltarii online pe plai mioritic:

1. Cum ar fi lumea fara online?

Teribil de limitata. Am fi si mai prost informati decat suntem si asta nu stiu daca e posibil…Hmm, ba da, e posibil…Eu sper sa se descopere internet pe Luna, ca sa ma mut…

2. Principala calitate a oamenilor din online este…

Polivalenta. Sunt oameni care stiu mai multe decat ceea ce fac zi de zi. In general, sunt oameni creativi.

3. Principalul defect al oamenilor din online este…

Megalomania. Frate, ce parere buna au unii despre sinele personal…

4. Un lucru pe care l-as schimba la mediul online:

Spiritul de turma. Noi avem tendinta asta “ce zice unu’ zic toti, gen” GEN (??!!!??)…

5. Care e cea mai mare nenorocire care s-ar putea intampla pe net?

Am putea descoperi ca traim in Matrix…foarte curand

6. In 2015 online-ul va fi…

Impartit in cam 3 tipuri de internet, paralele. Probabil doar unul va fi pirat, restul fiind monitorizate de guverne/state. Ala pirat va fi ala misto.

7. Daca Internetul ar fi al meu pentru o zi…

I-haaaa )

8. Pagina mea de start e…

www.google.com

9. Site-ul meu preferat e…

1 in 8 million

10. Site-urile/blogurile pe care le accesez zilnic (maxim 5)

- Jurnalul roz de cazarma
- O gramada de bobi foooarte delicata

- mai deschid usa la Palat
- Citesc despre taramul meu de suflet pe Weird Asia News
- Ma informez pe CNN Asia

11. Ca sa reusesti in online ar trebui sa citesti…

– mai degraba sa asculti TED conferences despre online. Aduna oameni interesanti.
- ai putea citi “What Would Google Do?” (yep, I’m a Google fan )

12. Indeletnicirea mea preferata pe net este sa…

- caut muzica faina

13. Deviza mea online e…

Hmmm…n-am asa ceva…

14. Reteaua sociala preferata e…

Twitterville (pe moment), dar am un feeling ca ma va prinde mult mai tare Google Wave

15. Jocul meu preferat pe net e…

OOOOOF….Sunt o victima FARMVILLE…

16. Viralul preferat e…

hihihi…am muuulte….dar bine, asta e zeee bestest: Pistolul, domnu…

17. Eroul meu online e…

Eroii e si ei oameni…deci nu stiu ce sa scriu aici.
Online si offline, zilele astea il apreciez pe Horia Creţan

18. Campania mea online preferata e…

– DOVE – fara discutie, DOVE!

19. Cea mai buna agentie a momentului e…

- Can’t really tell….

20. Antreprenorul momentului e…

– Ala care va sti sa iasa din criza cu multi bani

Un dud mare intr-o gradina unde se simte miros de Mana Maicii Domnului. In jurul lui…e Bucurestiul.
Pe niste stradute apropiate pavajul e de granit. Piatra e neagra si se spala frumos cand ploua. Atat de frumos, incat dudul, de la inaltimea sa, se oglindeste in strada. La capatul pietrelor negre se gasesc ziduri. Unele s-au dilatat si se rasfira in directii divergente, provocand astfel carii mari in tencuiala, altele au “litera stacojie” sub forma de bulina cu mesaj de “nu mai esti ce-ai fost odata”.
La Dud nu se aude nimic rau.

In jur sunt alte stradute vechi, unde timpul nu are aceeasi densitate ca peste 700 m mai departe. Acolo sunt batrani, unii de o gratie ireala, care se saluta cu plecaciuni. Acolo…e posibil sa mai fie inca istorie vie.

Mai incolo, catre centrul vechi, e sentimentul de “ce minune ar putea fi…daca…”. Si va fi, sunt sigura! Si apoi strazile din zona Eroilor, casele inalte, florile blonde de la fereastra, iata-le…

From where the streets have no name

Pe mine nu m-a adoptat orasul asta, ci eu l-am adoptat pe el. Nu de mila ca era mai amarat si pierdut, ci pentru ca asa s-a nimerit sa ne intalnim candva, demult, unul dintre noi mai tanar (eu), unul mai in varsta (el), unul sa caute povesti (eu), unul sa fie cladit pe ele (el). Eu am ales sa bucuresc, fix in ziua cand m-am intors pe calcaie si am vazut Ateneul. Apoi am mai vazut a patra fereasta, de la stanga la dreapta, ultimul etaj, in cladirea veche de langa Ateneu. Asta mi-a spus ca sunt acasa.

Maine incepe sarbatoarea Bucurestiului si se mai termina abia pe 20 Septembrie, deci daca vreti sa bucuriti, iata aici cam ce ar fi de facut.

Am migrena, da, iar!
Da, stiu si faza cu “mergi la medic,ca sunt cam dese”.

N-am prea vorbit despre migrena, de fapt despre cum ma doare, pentru ca nu e ceva cu care te simti bine. Nu e nici motiv de chiul de la nimic, ca atare eu ma torturez cu un monitor aprins cat e ziua de lunga si cu durerea in background. Ma gandesc de altfel si la ROI cand scriu randurile astea, sa fiu in coerenta cu multitasking-ul din acelasi background aprins. Deci: daca scriu acum, repede, despre migrena, cand ma duc la medic, dau doar print, economisesc 5 minute de conversatie plictisitoare. Sa descriem: doare fiecare miscare, fiecare bec pe langa care trec, fiecare voce stridenta, fiecare nota de parfum mai puternic. Doare un punct fix in crestet (de fapt e ca si cand arde ceva) apoi doare mai surd dar luuuung spre ceafa. Si constant…adica o tine asa toata ziua, doar intensitatea variaza. Doare cu o forta egala cu puterea de a suporta…si eu suport destule si acute, ca asa i s-o fi zis Evei, ca urmasele urmaselor ei vor avea putere si vor fi feministe si se vor uita spre durere cu expresie jemenfichista.
Nu prea sunt o urmasa demna a Evei deci, dar na, gen feminin scrie si in formularele completate de mine….Eu ma uit spre durere cu groaza. Nu ma impresioneaza sangele pe caldaram daca nu il asociez cu vreo durere a cuiva. Bocesc insa la toate tristetile de filme si ma ia stomacul daca vad drujbe secerand altceva decat crengi uscate. Bunica-mea ar fi zis ca sunt cam slaba de inger, m-ar fi trecut la coltul rusinat al imaturitatii si mi-ar fi povestit durerile ei trecute. Pe care le-as fi asimilat si inmultit cu 2, caci ar fi fost durerile unei fiinte adorate.

Durerile acute genereaza spirale de ganduri care se misca extrem de rapid, extenuand si neuronul care astazi se misca sacadat, fireste, in spirala. Hranesc aceste momente unice cu muzica si cu Nurofen. Plus!

Pink – Just Like A Pill – Funny home videos are a click away

Imi place imbracamintea masculina. Ma umplu de invidie camasile perfecte puse pe sute de rafturi cu nume italian. Imi plac mocasinii din piele intoarsa pe care, iara,ii poarta cu precadere italienii. Imi plac gelurile de dus masculine si parfumurile cu miros proaspat si bun. Ma topesc dupa tricourile polo in culori pastel, dandy style. Admir teribil ceasurile mari, precise, care ar ocupa o incheietura jumate feminina, dar care se potrivesc atat de bine cu stilul unui barbat … cu stil. Nimic iesit din comun. Cam toate astea plac si celorlalte femei din jurul meu. Sa nu ziceti ca nu!

E totusi ceva de care i-as debarasa pe barbati. Izmenele trebuie sa dispara! Sarmanu’ frate-meu a incasat imbracarea silita cu izmene toata copilaria lui. Ii cer eu iertare si ii confirm ca izmenele sunt naspa…asta e, are si el dreptate, fix de data asta.
Problema e ca i-a bagat o mandra in cap ca sandalele sunt din aceeasi categorie cu izmenele. Adica tot naspa. Ce situatie…

Bon, eu marturisesc. Imi cam plac sandalele la barbati. Nu orice sandale, ci unele care par comfortabile si dezgolesc atat cat trebuie. Cam ca decolteul la femei (pff, comparatie total deplasata, dar aci intepeneste!). Sandalele sunt sanatate, purtate astazi in metrou de un domn fain, la 50 de ani, cu o mare eleganta. Concluzia: Sandale Si, Izmene No!

….nu e nici pe departe, uneori, de ce intelege cititorul de bloguri.
Mi s-a repetat timp de o vara faptul ca “nu e important ce-mi spui tu, e important ce inteleg eu”. E atat de adevarata chestia asta, incat ar trebui lipita pe oglinda de la baie, ‘nteles?

Din experienta-mi, ridicol de marunta pentru a fi mentionata, rezulta ca poetul spunea mereu SI ALTCEVA decat ceea ce intelegeam eu, citind la nivel de epiderma. Acel ALTCEVA a reprezentat, prea des, esenta spunerii.
Azi mi-a venit chef sa vizitez raftul cu nuante si interpretari.

Pentru momentele cand ai interpretat ceva la modul cel mai eronat cu putinta….here’s some fun:

Need Any Help? – Watch the best video clips here