Diana Stoleru

Mă înspăimîntă toamna. Am aşa o senzaţie neplacută, că răneşte toate nopţile de august. E ca şi cînd s-ar turna apă peste focul de tabără, ca şi cînd ar veni prea repede zorii peste o noapte pe care nu ai sfîrşi-o. Nu e prea multă vara, sunt doar trei luni, nu ştiu de ce vă plîngeţi…Nu e prea cald…e intens!

Iar e septembrie  şi nu e vina nimănui! E meritul cuiva, însă, că acest septembrie e magic. Ea, care nu cere niciodată nimic, îţi confiscă toate zilele  ruginii şi te trezeşti  cu sufletu-ţi în braţe — să-l creşti !

Vreau sa fiu expozitia unui singur artist. O sa muscam din Septembrie ca dintr-o tarta cu capsune. Prin gandul lui, de dragul meu, acceptă. Zaboveala unei nopti cu luna plina, pe damburi de ierburi lipicioase. Nebunia unui personaj de poveste, care sare garduri, razand de propria-i teama. Numaratul stelelor indepartate de pe metereze mangaiate de iubire. Voiosia de a nu ajunge la lumina din capatul tunelului, de dragul unei imbratisari pe intuneric. |Licurici rataciti din iunie si fluturi obraznici, aprinsi de lumina felinarelor. Plimbari printre necunoscuti cu miros de napolitana, tovarasia unor sufletele care inteleg fara cuvinte. Accepta. Sa imparti patul macar o noapte cu o dragoste irepetabila. Sa pastrezi o floare intr-o carte gasita pe presul de la usa. Sa fugi spre orice loc te poarta destinul, daca acolo te asteapta cineva. Sa pui nasul rece pe un gat cald, sa alergi cu gura deschisa si sa te ascunzi ca aurul pierdut. Sa te colorezi in spatele unui apus precum un bob copt de strugure. Cauta tot ce iti lipseste si canta-mi o melodie scurta, prosteasca. Poarta pe chip zambetul unui om care si cand greseste, se simte strans in brate.

Nu-i poţi rezista lui septembrie magic…n-ai cum! E  aşa de îmbietor, aici…Cred că anul ăsta nu mai revendic vara.

Recomand sa va uitati la ce ma uit eu, adica la Curb Your Enthusiasm. Cu Larry David, creat de Larry David. Adica tata lu’ Seinfeld – the series

M-am apucat sa ma uit putin pe Eurostat, in cautarea unor date referitoare la Asia. De fapt eu cautam ceva similar pentru Asia, dar am dat peste Eurostat si…ce sa vezi? Ce lucruri minunate sunt gata studiate si date mura in gura celor  interesati de bani din online!  Sunt curioasa cate firme romanesti se uita pe statisticile astea inainte de a se da pe net.

De exemplu poate ati vrea sa stiti cati romani isi cumpara bunuri online, comparativ cu…sa zicem…nemtii:

******** Cati romani interactioneaza online cu institutiile publice. Nu va vine sa credeti ca exista astfel de statistici, nu?

Inca una si gata, ca ma intorc la cautarile pentru Asia. Cati romanasi folosesc in mod curent internetul?

Sursa acestor marete descoperiri: Eurostat

Eeee? Nu mai bine te apuci de export in Norvegia? Musai vanzari online!

Nu sunt mare fan al serialelor. In general nu prea ma uit la teveu – asta ca o recunoastere a calitatii fanaberice a programelor.

Paranteza: v-am povestit despre cuvantul “fanaberic”?  A, nu?  E o inventie misto a lu’ sefu’ si va ramane in istorie.  Sa se stieeee!

Ma mai uit, totusi, la niste povesti. Pe unele  le-am excavat eu, pe cele mai multe le-am primit in brate cu mesajul “Uita-te, ca altfel ramai fleata”.  Si pentru ca iar ne jucam leapsa, m-a pus Alex sa tricotez si eu pomelnic de filme la care am trecut de episodul 2 de vizionare.

Printre primele seriale la care asteptam tropaind episodul urmator a fost Gilmore Girls. De fapt inca mai tropai…poate poate s-or gandi producatorii ca e una in Romania pe care o distreaza fantastic replici de genul asta:

Lorelai: ‘Mom, I’m getting married.’ I’m an idiot. And you know, as my mouth was opening my mind was screaming, ‘Don’t do it, I mean it, you’ll regret it.’ But did my mouth listen?
Rory : No.
Lorelai : No. And it opened and the words came out, and Emily was Emily, and my mouth was stunned. And my mind said ‘I told you so.’ And then my mouth got mad because no mouth likes to have it’s nose rubbed in it. And now my mind and my mouth aren’t talking, and it’ll be weeks before we can get the boys together again.
Rory : Your mouth has a nose?

Ally McBeal – cu argumentare foarte buna. Un serial care avea, la vremea aia, cel mai tare soundtrack, cel mai bun comic de situatie si … era proaspat. Era 1997. Si suna asa:

Rabbi Stern: Are you always such a bitchy little thing?
Ally McBeal : Bitchy?
Rabbi Stern : Coming in here, insulting the Talmud, insulting me!
Ally McBeal : What kind of rabbi calls somebody bitchy?
Rabbi Stern : I’m going to have to ask you to leave.
Ally McBeal : ‘Cause I’m bitchy? God has no love for the bitchy?
Rabbi Stern : Get out.

Desigur… E.R. , House M.D. si Grey’s Anatomy. Nu cred ca e cazul sa mai detaliez de ce-mi placeau si inca imi plac. Sunt inchegate bine si sunt cu medici. Si par a sti ce fac, desi imi vand iluzii. Prefer sa inghit asa ceva, oricand, decat o nemestecata poveste a domnului Lazarescu.

Black Books – fireste…pentru ca mori de ras  la asa ceva:

Customer: [brings back copy of Tempocalypse] I bought this for a friend, and they didn’t want it, i was wondering if i could exchange it, preferably for the money
Bernard : [grabs the book and begins flicking through it rapidly then stops] Aha! sand!
[collects some onto his finger]
Bernard : Manny!
[sprinkles it into manny's mouth]
Manny : [tasting the sand] Sardinia… South… Porto Scuzo… The little beach by the monastery.
Bernard : [to customer] Get out!
[shoves his book back into his hands]
Customer : Damn!
[leaves]

Ma uit cat ma tine rabdarea la CSI. Si rabdarea ma tine cat o tin actorii in priza, deci muuult. Raman de parere ca CSI Las Vegas e cel mai bine facut, dar toate seriile CSI sunt documentate si seamana atat de tare a “lumea peste 50 de ani”  cand iti povestesc ei ce vad intr-o mostra de sange. Si totusi….  Gil Grissom: Amazing how the sight of blood can clear a room.

Ma tot gandesc cum ar fi daca as putea transforma Ateneul intr-o sfera care sa se invarta in ritmul muzicii dinauntru. Sa ma pot lipi, cand doresc, de oricare din portiunile lui interne si sa ma odihnesc cand pe harpa, cand pe inscrisuri, cand sa imbratisez candelabrul. M-as roti asa muuult si cand as avea chef sa socializez, as deschide o mica trapa si v-as lasa sa intrati si sa va minunati, sau as iesi eu si m-as da ca pe tobogan pe ceea ce numim acoperis.

Ce mi-ar placea ca, uneori, sa nu fiu prizoniera gravitatiei…

PS: A fost Gala Societatii Civile 2010. Sunt tare fericita in seara asta. Nu doar pentru o recunoastere, ci asa, eu cu mine. Si mai sunt fericita pentru ca am primit un cadou minunat. Va fi TEDxBucuresti, si-mi voi sufleca manecile in el, cu o dragoste teribila.

…va doresc si voua

Primul indiciu: Am stat in aceeasi sala de cinema cu Piticu care “spottuia” vedete.  Ce intelegeti din asta?  Mkay…

Indiciul 2: a fost premiera unui film facut cu multa imaginatie. Hai, ca nu va povestesc filmul! Va povestesc insa ce mi-a copt mie imaginatia, in discutiile cu Lia, Ada si Cireasa.

Sa zicem ca ar exista posibilitatea sa actionezi o maneta si sa  faci sa dispara o parte buna din blogosfera masculina, aproape toata blogosfera feminina si o suita ampla de vedete mioritice, cum ai proceda? Mi-am imaginat scaune care se pliaza in interiorul podelei…si vreo 5 minute de lasat tot poporul ala in bezna, langa un posibil coleg/o posibila colega. Muahahaa, ce experiment! Eliminarea  unor randuri din sala Samsung IMAX in seara asta ar fi dus la disparitia telenovelelor de pe Acasa TV (Que hora es?  Hora del online, porque no hay mas telenovela!)

Dar…barbatii din filmul Prince of Persia  (prin asta a se citi in special Jake Gyllenhaal) indeparteaza oricum exercitiile de imaginatie ce tin de cine-i in sala. Rolul feminin ar fi fost imbracat mai bine de o Angelina, dar ea a facut Lara Croft cand inca era convingatoare ca tanara actrita. Acum ar fi fost prea convingatoare, deci s-a mers pe varianta Gemma Arterton.

Bataile s-au desfasurat un pic prea repede. La un moment dat am ametit, asa ca m-am bazat pe faptul ca “binili invinge” si desigur, a invins. Greu (i-a luat cam 2 ore !), dar a castigat si pumnalul si fata de nevasta si ceva mai bine de sase cai frumosi. Mi s-a parut putin cam trasa de par faza hamletiana cu unchiul ucigas, dar Ben Kingsley e foarte bun in rolul lui Nizam.

Na, ca v-am cam povestit filmul, deci sa iesim din sala asta de vizionari  pe bloguri, gata !

Ah… scara de iesire! Un labirint  ce da senzatie de claustrofobie, caci tocmai atunci cand vezi capatul coridorului, constati ca el continua cu niste scari spiralate si…inguste! Femeile cu tocuri peste 10 cm nu ar trebui sa fie cap-coloana intr-o astfel de buluceala, pe motiv de pastrarea sanatatii mintale a celor din urma sa.

*Nota 1: As vrea ca acest ultim paragraf sa fie tot un exercitiu al imaginatiei mele, dar …cred ca nu e. Ii doresc constructorului ca aceea sa nu fie scara de incendiu. Din tot sufletul meu de copil!

** Nota 2 Multumesc HotCity si Forum Film. Asa am putut constata si ca Andreea Raicu e chiar frumoasa.

Dupa  cum vedeti mai jos exista si avantaje in a nu avea un DSLR, ci un compact destept.  Am reusit sa fac niste poze la AC/DC, iar intorcandu-ma sa-mi caut prietenii, am dat de niste chinuiti de oameni, parlamentari sarmani. Bietii de ei, neavand bani sa-si ia bilet la concert, si-au luat scaunele din birourile Casei Poporului (da, a poporului!!!), copiii, nevestele, cateii si purceii si s-au asezat la balcon pentru a-l vedea pe Angus cum le arata fundul. Sper ca l-au vazut bine. Nici tunurile alea de pe scena nu erau indreptate gresit. La o calibrare mai atenta, am fi putut suna Hell’s Bells…. Poate data viitoare.

Black Ice Tour e o chestie uriasa.  Mi se invarte si acum in minte imaginea cu ploaia de bucatele de hartie calc peste noi.

AC/DC, We Salute You!!

Jurnalismul nu e chiar pentru toti, e clar. De asta reusesc oamenii aia de la New York Times sa fie unul din cele mai respectate branduri ale lumii. Pentru ca ei fac o arta din ideile si munca lor.

Sunt zeci, daca nu sute (!),  de proiecte de fotojurnalism pe care le-au pornit si pe care le-am tot admirat cu gura cascata. Mi-a placut enorm One in 8 Million. M-am si gandit cum ar arata proiectul asta pe Bucuresti (cumva se lega si de dragostea mea pentru un film fain, Paris, Je T’Aime)

Pe 2 mai NY Times a creat A Moment in Time.  Rezultatul :  cel mai frumos colaj pe care il putea gandi cineva.

Sunt o serie de poze din Romania, dar pe a mea n-o gasesc….O fi din cauza ca aparatul meu foto e setat dupa cum i-o fi tunat, caci acolo chiar nu-mi testasem abilitatile .

Acum ceva zile am dat si eu un Like pe Facebook la o fotografie. Era una cu o femeie goala, din punctul meu de vedere foarte frumoasa, fotografiata de Patrick Demarchelier si inclusa intr-un album numit “How to Look Good Naked” :

Senzatie!!! Atat mi-a trebuit, caci amicii mei din tari indepartate s-au apucat sa comenteze poza, care mai de care dupa priceperea lor la fotografie si la femei goale. Fiecare cati giga o fi avut la indemana la viata lui.

Se intampla ca in aceeasi vreme sa ma aflu la mare si sa am ocazia sa vad cum pielea alba se cerea pigmentata, la unii mai timid (la 16 grade Celsius), la altii….ma rog, era Vama Veche, cine-s eu sa comentez?!

Cum aveam teme de facut pentru o promotie Elancyl, m-am apucat sa documentez vizual existenta celulitei si reactiile masculine la vederea ei. Doamnelor si domnilor, va anunt ca multi barbati nu ar putea sa-ti defineasca celulita nici daca le-ar aparea pe nas!  Ma gandeam ca asta poate fi doar de bine pentru doamne si domnisoare, caci la intrebarea “ce e chestia asta de pe coapsa ta?” se poate raspunde cu “implant de inteligenta artificiala” si exista o posibilitate ca el sa nu afle niciodata ca i se mai zice si celulita, na…

Revenind la imaginea cu care am inceput acest post…Sunt sigura ca Daria are pistrui si celulita! Sunt precisa! Mie mi se pare tare frumoasa, mai ales pentru ca imi imaginez ca se ingrijeste, ca-i pasa cum arata.  O fi avand timp si bani desigur!

Ma iertati, dar mie chestia asta mi se pare o scuza pentru lene, pe care eu o practic intens uneori, cand vine vorba de conservarea gramelor mele. Nu merg inde-ajuns de des pe bicicleta, nu ma catar pe stanci, nu inot (de frica apei), nu ma misc inde-ajuns….  Faptul ca sunt norocoasa detinatoare a aceleiasi greutati pe care o aveam si in liceu si ca o mut de pe un picior pe altul nu e o asigurare ca nu voi avea “implant de inteligenta artificiala” sau cine stie ce alta treaba! Ma apuc iar de gimnastica, de azi!

Doamnelor Ruxa, Loredana si Sana… Ia sa va intreb pe fiecare: cum se prepara coktail-ul pentru aratat bine in pielea ta?