A fost BCR Open – Ladies (18 -23 iulie, Bucuresti, Academia de Tenis, Herastrau).

Avind o perioada putin mai libera, mi-am permis aroganta de a ma duce aproape in fiecare zi de competitie, sa vad macar un meci, daca nu doua.  N-am pretentia ca as sti prea multe despre tenis, n-o sa-mi dau cu parerea despre prestatia jucatoarelor sau despre compozitia si aderenta zgurii, dar mi s-au apris niste beculete pe care le-as fi preferat stinse.

Numaru’ unu:  nu vad nici macar 0,1% pasiune pentru tenis in aia care vin (acesta e un overstatement, caci atunci cand ai parte de ceva moca, nu te deranjezi foarte tare sa si vii, am vazut) la turneu de tenis feminin ca sa dea bine la traficul de pe blog.

Numaru’ doi: nu, tenisul feminin nu este o ocazie de a poza niste chestii care se dezgolesc.  Try photography in your own studio and respect a player!

Numaru’ trei : prezenta doar la finale, ca sa te traga in poze jurnalistul in timp ce scoti steagul Romaniei de la bracinari si dai din palme brownian, nu te deosebeste cu nimic de cei ce scuipa seminte pe stadion.  Tenisul e un sport individual, nu prea tine cont de steag. Pe cuvant!

Numaru’ patru:  Stai acasa daca nu stii sa pastrezi linistea in timpul punctului, daca nu te poti abtine sa vorbesti la telefon cu vreo ruda semi-surda, sau daca esti atat de disperat(a) incat sa te transformi in potential stalker.  In cazul in care simti ca nu poti ramane acasa, fixeaza-ti privirea pe cineva care pare a sti ceva tenis, gen Ruxandra Dragomir, si fa ce face ea. Fix la fel!

N-o s-o vezi aplaudand frenetic ca sa irite jucatoarele, n-o s-o vezi dand pronosticuri cu voce tare, sau vorbind la telefon. Se numeste respect.



BCR Open Ladies 2011