In loc de R&R intr-un weekend pe care nu m-as fi suparat daca se dilata, am facut prostia sa mai accesez online-ul. S-au apucat oamenii sa scrie ca exodul catre  Vama e moft, ca e doar un sfarsit de saptamana ca oricare altul, ca ne agitam prea mult, ca e mai bine acasa, eventual emo-style…de-astea…

Oameni buni, de ce sunteti tristi?  Daca vi se da o ocazie, oricat de tampita, sa va simteti bine, sa va adunati cu prietenii si sa faceti orice impreuna, de ce trebuie sa o bagati la tocator si s-o faceti sarmale?  Ca e o sarbatoare “importata”? Ca e  sarbatoare populista?  Ca altii sarbatoresc fara voi? Asta sa fie?

Daca la intrebarile de mai sus mi s-ar raspunde cu “pentru ca pur si simplu nu am chef sa o sarbatoresc”, parol daca ar supara pe cineva atitudinea!  Da’ se tocesc tastele in texte despre  cat de tembeli sunt aia care se ingramadesc la mare sau care ies la gratare sau prin parcuri, pentru ca e 1 Mai, Valentine’s Day, ziua copilului, ziua barbatului, ziua unchiului matusii lu’ tataie.  Conteaza chiar asa mult? Ai o zi libera, cu soare!  Fa-o sa iti ramana cumva in memorie,  sa fie a ta , nu o darui frustrarii!

Eu am ales sa ma ingramadesc cu toti in Vama, sa ascult playlist-ul lui Ovidiu (de la Stuf) pe plaja, sa ma intalnesc cu prietenii si sa-mi infig picioarele in nisip pentru prima oara pe anul asta. Toate dramele de care s-au plans cei care nu au plecat nicaieri nu m-au afectat, pentru ca numai de lamentari n-as fi avut timp. Eu eram ocupata, traindu-mi unumaiul meu. Dupa cum se vede mai jos.