Acum fix o saptamana il primeam pe Vladut. Inainte de  asta, primisem cea mai faina oita portocalie ever.  Apoi mi s-a incarcat saptamana de alte martisoare, dar ultimul – cel din seara asta- chiar imi era necesar, si eu nu stiam. L-am primit cu un “bine , mergem”  obosit, ca si cand ii faceam o favoare.

Daca n-ati amortit sub troienele din luna martie, in seara asta ar fi fost doua locuri interesante unde sa va aflati: la Tarot, unde Hadean a gatit pentru Daniel, sau la concertul lui Jean Luc Ponty, de la Sala Palatului.

Despre cina-martisor a  lui Hadean a scris Marie Jeanne aici.

Ponty a fost darul meu din seara asta, facand sa sune ireal vioara lui albastra Barcus-Berry.  19 ani de muzica il leaga de basistul Guy Nsangué Akwa, care pare a avea fericirea in maini. Pianistul William Lecomte si bateristul Pierre Francois Dufour fac solo-uri impresionante. Asa am ajuns sa ascult ceva ce se incheaga foarte bine, desi, prin definitie, e fruct de improvizatie studiata: